Despre Picioare

2. Istorie și Cultură

Obiceiuri culturale

           Este cu adevărat extraordinar să ne gândim că oamenii merg dintodeauna și că foarte puțini dintre noi s-au întrebat vreodată: de ce mergem?, cum mergem?, unde mergem?, cum am putea merge mai bine?, ce beneficii avem în urma mersului? sau de ce să ne analizăm mersul?.


           Înainte să răspundem la întrebările de mai sus vreau să facem o scurtă incursiune în istorie și culturi. Încă din vremurile biblice , picioarele erau considerate un simbol al murdăriei și necurățeniei fiind mai departe de Divinitate sau de locul în care indivizii proiectau prezența divinului, față de restul corpului. Există, de asemenea, o tradiție culturală care aparține budismului tibetan: lha, nyen și lu - înalt, mediu și respectiv scăzut. Fiecare energie, materie sau parte a corpului se încadrează în una din cele 3 categorii. În cultura budista nu trebuie amestecate lucruri din categorii diferite ( o carte, care este lha, nu ar trebui să fie pe podea care este lu; pantofii care sunt Iu nu trebuie puși pe pernă care este lha). În Asia de Sud (Pakistan, India, Bangladesh, Nepal), picioarele sunt considerate cea mai necurată sau mai impură parte a corpului. A sta într-un mod care îndreaptă talpa piciorului spre cineva este considerat extrem de nerespectuos. Dacă cineva te atinge din greșeală cu piciorul sau dacă atingi pe cineva din greșeală cu piciorul, există  mici gesturi pentru ați exprima regretul. Musulmanii se spală pe picioare înainte de a se ruga și nu poartă pantofi în zona de rugăciune a moscheii.      

          De asemenea, în multe țări arabe, este considerat o insultă să arăți tălpile picioarelor cuiva sau să arunci cu pantoful către cineva (vizita lui Bush în Irak). Am citit recent un articol academic despre dihotomii curat / necurat și puritate rituală în cultura țiganilor, unde picioarele sunt considerate necurate, aceștia fiind extrem de atenți la modul ipostazele în care își expun picioarele în societate.

           În hinduism, nu ar trebui să stai cu picioarele îndreptate spre cineva, mai ales dacă acea persoană este mai în vârstă decât tine. Trebuie să-ți dai jos pantofii înainte de a intra într-un templu hindus.


           Aproape de sfârșitul călătoriilor lui Guru Nanak, el se afla în sultanatul mamelucilor, când un grup de pelerini musulmani l-au găsit dormind lângă drum, cu picioarele îndreptate spre Mecca. Înspăimântați, l-au trezit și au început să-l critice.

           „Scuzele mele, fraților”, a spus Nanak-ji. „Vă rog, vă rog, arătați-mi locul unde Dumnezeu nu este și voi îndrepta picioarele acolo.”

           Pelerinii au făcut o pauză, s-au gândit și s-au consultat, apoi și-au cerut scuze față de Guru pentru că i-au tulburat somnul și și-au reluat călătoriile.

           Piciorul ca și simbol al obedienței și respectului față de ceilalți este reprezentat în majoritatea religiilor. În Biblie este menționat episodul în care Isus însuși pregătește discipolii pentru ”Cina cea de taină” prin spalarea picioarelor acestora. Ioan 13:14-17 își instruiește discipolii:

          14 „Dacă eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.

          15 Pentru că eu v-am dat o pildă ca și voi să faceți cum am făcut eu

          16 Adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis.

          17 Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți ”.


           Rădăcina acestei practici pare să se regăsească în obiceiurile de ospitalitate ale civilizațiilor antice, în perioada  în care sandalele erau principalele încălțăminte. În semn de respect o gazdă bună spala picioarele oaspeților, le punea un servitor la dispoziție care să facă acest lucru sau le oferea un vas cu apă pentru a-și spăla singuri picioarele. . Acest lucru este menționat în mai multe locuri în Vechiul Testament (Geneza 18: 4, 19: 2, 24:32, 43:24, 1 Samuel 25:41), precum și în alte documente religioase și istorice. O gazdă din Est ar putea să se plece, să-i sărute oaspetelui picioarele, apoi să ofere apă pentru a-i permite acestuia să se spele pe picioare. În unele culturi apa a continuat să fie oferită ca și curtoazie și după înlocuirea sandalelor cu încălțămintea modernă. ”

           Atingerea picioarelor bătrânilor este o tradiție indiană veche, considerată a fi un semn de respect. Acest gest poate fi văzut în aproape toate familiile hinduse. Indienii cred că atunci când o persoană se apleacă și atinge picioarele bătrânilor, ego-ul este suprimat, deoarece acest gest indică respectarea vârstei, experienței, realizărilor și înțelepciunii persoanei ale cărei picioare sunt atinse. Persoana în vârstă apoi, la rândul ei, binecuvântează persoana care ii atinge picioarele.

           Practica de a atinge picioarele bătrânilor a fost adoptată în India în perioada vedică și se numește padasparshan  sau Charan Sparsh (charan înseamnă „picioare” și sparsh înseamnă „atingere”). Conform tradiției hinduse, când atingi picioarele unei persoane mai în vârstă, ești la rândul tău binecuvântat cu cunoștințele, intelectul, puterea și faima acestuia. Există un înțeles care stă la baza întregului act, că cei care sunt mai în vârstă decât tine au mers, evident, pe acest pământ mai mult decât tine, au trăit mai mult decât tine și au adunat astfel mai multă înțelepciune și experiență decât tine. Așadar, dacă le atingi picioarele și tot praful pe care le-au adunat mergând de-a lungul drumului, viața și viitorul tău vor fi binecuvântate.

           Unii consideră că acest obicei are și o explicație științifică. Nervii din corpul uman, pornind de la creier, se răspândesc în tot corpul și ajung până la vârful degetelor de la picioare și mâini. În timpul practicii charan sparsh, când vârful degetelor mâinii  sunt unite cu picioarele celeilalte persoanei , se stabilește imediat un circuit închis între cele două corpuri, iar energiile corpurilor sunt conectate - degetele și mâinile tânărului devin receptorul acelei energii, în timp ce picioarele persoanei în vârstă devin donatorul energiei.

           În India, oamenii ating picioarele fraților mai mari, părinților, bunicilor, profesorilor, liderilor spirituali și ale altor persoane în vârstă.


           De multe ori standardele de frumusețe au dus la decizii și obiceiuri care după ani ajung să-i îngrozească pe cei care nu au trăit în perioada respectivă datorită modificărilor pe care le aduceau acestea corpului. Ați auzit cu toții de corset sau de practici ale unor triburi prin care sunt modificate diferite părți ale corpului (gât, urechi, buze, etc.). Din nefericire și picioarele au fost victimele unui astfel de comportament cultural. Legarea picioarelor pentru obținerea unui picior deformat de mici dimensiuni numit lotus a fost o practică din China care a durat câteva sute de ani și ducea la modificări debilitante ale picioarelor.

           Există o serie de povești despre originea legării piciorului înainte de stabilirea ca practică generală în timpul dinastiei Song. Una dintre acestea implică povestea lui Pan Yunu, consoarta preferată a împăratului Qi de Sud Xiao Baojuan. În poveste, Pan Yunu, renumit pentru că avea picioarele delicate, a făcut un dans desculț pe o podea decorată cu designul unui lotus auriu, după care Împăratul, exprimându-și admirația, a spus că „lotusul inflorește la fiecare pas!” (歩 歩 生 蓮), o referință la legenda budistă a Padmavati, sub ale cărei picioare înflorește lotus. Această poveste a dat denumirea de  „lotus de aur” sau „picioare de lotus” folosit pentru a descrie picioarele legate; cu toate acestea, nu există dovezi că Pan și-a legat vreodată picioarele. 

           Opinia generală este că această practică are originea în timpul împăratului Li Yu  din secolul al X-lea, chiar înainte de dinastia Song.  Li Yu a creat un lotus auriu înalt de 6 picioare (1,8 m) decorat cu pietre prețioase și perle și i-a cerut concubinei sale Yao Niang (窅 娘) să-și lege picioarele în mătase albă în formă de semilună și să efectueze un dans în vârful degetelor pe lotus. Se spune că dansul lui Yao Niang era atât de grațios încât celelalte domnișoare au încercat să o imite.Legarea picioarelor a fost apoi reprodusă de alte femei din clasa superioară, iar practica s-a răspândit atât  de tare încât în secolul 19 între 40 și 60 % dintre femeile din China practicau această legare a picioarelor .

           Unele dintre cele mai vechi referințe posibile apar în jurul anului 1100, când câteva poezii păreau să facă aluzie la practică.  În cel mai vechi discurs existent despre practica legării piciorului din 1148, savantul Zhang Bangji a scris că un picior legat trebuie să fie în formă de arc și mic. În secolul al XIII-lea, savantul Che Ruoshui a scris prima critică la adresa acestei practici: „Fetițe care nu au împlinit încă patru sau cinci ani și care nu au făcut nimic greșit”.

           Pe lângă rolul acestei practici în creșterea șansei tinerelor să găsească partenerul potrivit, există voci care susțin că motivul real al practicării ei până în secolul 19 a fost defapt unul economic. Legarea picioarelor condamna tinerele să efectueze activități statice pentru restul vieții. Adevărul și motivele reale din spatele obiceiului de mai sus, care a bântuit China pentru aproape 1000 de ani , nu îl vom afla niciodată. Ceea ce trebuie să reținem este că elementele de vestimentație care sunt construite pentru a proteja corpul trebuie să fie adaptate la fizilogia și anatomia normală, ... asta dacă nu ne dorim modificări debilitante și permanente ale funcționării acestuia. În concluzie și încălțămintea care nu este adaptată fiziologiei și la care piciorul trebuie să se adapteze duce la modificări patologice, care uneori sunt ireversibile.

           Am prezentat mai sus o parte dintre obiceiurile și ritualurile care au în centrul lor piciorul. Putem trage concluzia că dea lungul istoriei chiar daca niciodată picioarele nu au primit atenția pe care o merită au fost element de controversă și au contribuit la trasarea limitelor între diferite culturi. 

Evoluția picioarelor

 

               Cu siguranță cel mai important motiv pentru care hominidele s-au adaptat la mersul biped a fost reducerea consumului de energie necesara deplasarilor pe distanțe lungi. Povestea care ne spune de ce și cum a ajuns omul să fie biped a ramas scrisă în limba numită biomecanică.

               Teoria sau mai bine spus teoriile evoluției sunt în același timp utile și complicate. Cunoașterea unor aspecte de bază legate de evoluția mecanicii și observarea similaritaților funcționale între diferite specii nu este esențială pentru înțelegerea subiectului ”PICIOARE” dar cu siguranță ajută.

               Inainte să mă adâncesc și mai mult în teorii ale evoluției, vreau să înțelegeți că scopul meu nu este să propovăduiesc aceste teori sau să susțin veridicitatea lor absolută, în schimb vreau să vă zic o poveste care are la bază date științifice. De-a lungul poveștii vom discuta despre primele picioare și ce anume lea determinat să evolueze până la picioarele moderne pe care le deții.

               Acestă preocupare legată de originea noastră și clasificarea organismelor vii, apare pentru prima dată în scrierile lui Aristotel acesta reprezentând totul sub forma unei scări (scala naturae). Mai recent și intr-o manieră ceva mai complexă Darwin descrie originea speciilor și o schematizează sub forma unui copac ”copacul vieții” și mult mai aproape de ziua în care tu urmărești acest clip oamenii de știință au efectuat studii genetice și au ajuns să prefere reprezentările circulare ale evoluției, care expun în continuare aceiași idee dar cu mai multe aspecte similare între specii. Luând în considerare evoluția teoriei evoluției putem trage ușor concluzia că e departe de ași fi atins maturitatea.

               Ca sa intelegi mai bine cat de departe de tine au trait primele specii inrudite cu noi gândeste-te la urmatorul exemplu, Daca am reprezenta timpul în mm, 1000 de ani ar fi un metru iar prezentul este punctul în care te afli acum, la 2 metri de tine se naște isus la 4 metri de tine egiptenii construiesc piramidele la 6 metri sunt cele mai vechi evidente scrise lasate de om  la 200 de metri Homo Sapiens negociază granițele cu Homo neandarthalianus, la 2000 de metri primul hominid din grupul homo își făcea unelte și la 6000 de metri e momentul in care primul hominid încerca să-și impresioneze consoarta cu un dans biped.

               Majoritatea manualelor susțin că arborele genealogic uman a încolțit cândva în intervalul 16 -5.3 milioane de ani BC în epoca Miocenului. O perioadă caracterizată de modificări climatice care au redus suprafețele de păduri din zonele populate de primate.  Aceste modificări au pus presiune pe unele specii să se adapteze la noile condiții terestre.

               Cea mai veche fosilă humanoidă are o vechime de  peste  7 milioane de ani  și aparține lui Sahelanthropus tchadensis fiind si  primul hominid cunoscut, care era verisor cu cel mai indepartat stramoș al cimpanzeilor de astazi, Acum  6 milioane de ani Ardipithecus kadabba decide să adopte mersul biped, fapt sustinut de descoperirea unei falange care ia apartinut acestuia. ,  O altă fosilă cu o vechime de 4.5 milioane de ani, aparținând lui  Ardipithecus ramidus arată faptul că acesta prefera deplasarea bipedă însă piciorul avea o conformație care evidențiază pastrarea pasiunii și abilităților  acestuia pentru cățăratul în copaci. Aproximativ acum 4 milioane de ani Australopithecus anamensis este primul care decide să coboare cu picioarele pe pământ și să grăbească călătoria către homo sapiens. In perioada imediat urmatoare sunt identificate mai multe fosile aparținând unor specii de hominide, perioadele în care ele au trait suprapunandu-se ( Australopithecus bahrelgazali și Australopithecus afarensis, Kenyanthropus platyops, Acum 3 milioane de de ani Australopihecus africanus se stabilește în sudul Africii.). Homo habilis care a trăit acum 2,5 milioane de ani este primul humanoid din grupul homo (propriul nostru grup) , care folosește unelte pentru a se adapta mai ușor la mediu. Homo erectus și homo ergaster aveau tabara tot in africa acum 2 milioane de ani, Homo erectus find primul hominid care migrează în afara Africii și primul care are trăsături comune cu omul : creier mare, mâini dibace, picioare lungi neflectate și calcaneu mare. În această perioadă cu toate că nu vânau încă, hominidele aveau cu siguranță nevoie de proteine din carne pentru ași susține cresterea creierului. Acesta e motivul pentru care se crede că dragostea pentru maratoane a apărut în codul nostru genetic acum 2 milioane de ani Primele hominide fiind nevoite să își alerge prada până când aceasta se supraincalzea și le cădea în farfurie. Paleonthology descriu mai multe specii apartinând grupului homo, ale căror fosile sunt datate în intervalul 1 milon – 200 000 ani BC.  Cele mai importante apartinand lui Homo Neanderthalensis considerată o specie arhaică care a fos extinsă odată cu apariția  lui Homo Sapiens (Omului Inteligent). De acum 200 000 de ani și până în prezent homo sapiens a migrat pe toate continentele și a interacționat cu hominidele băștinașe în unele cazuri preluând o parte din mesajul genetic al acestora dar în cele mai multe situații gazdele erau măcelărite înainte să se întâmple acest lucru.

               Putem sa ne intrebam daca cresterea dimensiunii creierului  a desterminat primele hominide sa se ridice in 2 picioare sau creierul a crescut ca urmare a mersului biped? Descoperirile arheologice arată faptul că mersul biped a apărut inaintea altor trasaturi specifice oamenilor.  Asta inseamna ca primul pas in evolutie a fost facut de picioare.

               Morton a spus că ”Evoluția istorică a piciorului uman poate fi comparată cu etapele de dezvoltare ale unui automobile. În ambele șituații, fiecare îmbunătățire a modelului original brut a avut o semnificație funcțională care este mai impresionantă și mai bine înțeleasă pe măsură ce ne familiarizăm cu condițiile care au determinat-o.”

               Majoritatea discuțiilor evoluționiste implică comparația aproape binară între creaturile care se cațără în copac și cele bipede. Profesorul Daniel Lieberman susține că una dintre multiplele neajunsuri ale discuțiilor despre evoluția piciorului este concentrarea pe mers. Din momentul în care o să înțelegi cu adevarat cee ce Liberman susține vei vedea cât de incredibile sunt picioarele tale, pe care le poți compara cu un briceag elvețian: frumos proiectate, compacte, și multifuncționale. Piciorul nu este doar pentru mers, el trebuie să  ne susțină capacitatea de a ne: întoarce, ghemui, strecura, impinge, trage, sări, ateriza, și foarte important capacitatea de a alerga.

               Picioarele tale cu toate că sunt proiectate ca multifuncționale și te pot sprijinii într-un numar mare de activităti, asa cum am vazut si în povestea de mai sus, au o capacitate extraordinară de a se adapta la mediul înconjurător și de a se perfecționa pentru activitățile pe care le desfășori cel mai frecvent. Dacă vrei piciare sănătoase ai grijă cum alegi mediu și activitățile ! Ține minte că cel mai apropiat mediu  în care picioarele tale își petrec cel mai mult timp este reprezentat de încălțăminte. Alege-o cu grijă și în așa fel încât să fie adaptată formei și nevoilor de mobilitate ale piciorului.

               Concluzia pe care o putem trage astăzi este că piciorul este un indicator fizic și metaforic al originilor noastre sau de unde venim, unde putem ajunge și cum putem naviga prezentul.